Heey am ajuns si eu cu un next si pe aici. Va anunt (dar cred ca stiti) ca urmatoarele capitole sunt gata, au mai ramas doar sa le copiez de pe caietul in care le-am scris, dar aveti grija sa nu cadeti de pe scaune )


-…O alta premonitie?
-…Nu stiu, nu stiu sigur.
Spun asta si ma gandesc un pic mai bine. Sasuke sta si el ingandurat langa mine. Desi este foarte dulce, trebuie sa incalzesc si eu macar putin atmosfera, dar brunetul deja mi-o ia inainte.
-Hai sa lasam putin deoparte asta. Vreau doar sa te intreb un lucru.
Ridic usor privirea pe care o aveam in pamant, dar evit sa dau ochii mei de smarald cu cei de onix ai brunetului. Nu vreau sa ma pierd iar in ei si sa dau totul afara ca alta data, orbita de dragoste si de frumusetea lor.
-Spune. Te ascult.
-De ce l-ai pus pe Naruto sa ma provoace asa de tare, incat sa vin si eu la petrecere?
Raman socata, cu privirea tot inainte. Nu stiu ce sa fac. Sa ii spun tot adevarul gol-golut, sau sa bag si eu o minciunica cat mai credibila?
“Zi-i adevarul! Nu fi fraiera! Vad ca baiatul asta chiar te place, dar isi stapaneste bine sentimentele si nu vrea sa arate asta. Mai ales tie!”. Minunat, cel mai nasol moment din viata mea, si mai apare si ego-ul meu nesuferit!
-Iarta-ma, Sasuke, dar unele lucruri vor ramane asa, ingropate. Dar in curand va veni un pirat care sa dezgroape acesta “comoara”, si asta chiar mai curand decat crezi tu. Imi pare rau.
Spun misterioasa asta si intru in casa, deschizand si inchizand usor usa. Urc rapid in camera mea. Din fericire, de pe geam pot vedea cine intra si iese din curtea casei. Sasuke iesea linistit si la fel de indiferent ca in alte zile, in care noi doi nu eram chiar asa de apropiati.
Incet, dar cu pasi siguri, merg de la fereastra la patul meu moale. Ma trantesc in el si incep sa primesc tavanul. Peste vreo cincisprezece minute, corpul incepe sa imi amorteasca. Imi ridic lenesa genunchii la piept si mi-i cuprind cu bratele. Ma gandesc ca am facut cea mai mare prostie a vietii mele. Sa incerc sa fiu misterioasa, ca el, cand el de-abea a reusit sa isi mai schimbe atitudinea fata de mine? Puteam sa ii spun adevarul. Ego-ul meu avea sanse sa aiba dreptate. Poate reuseam sa fac sa iasa ceva frumos din asta…
-“Faiera…!” intervine ego-ul meu enervant printre ganduri.
-Lasa-ma odata in pace!
Spun asta si imi trantesc cu putere capul de marginea de la pat. Simt cum ceva imi curge prin par, si de pe par pe spate. Putin din lichidul acela misterios ramane pe mana mea, pe care am intins-o sa vad ce se intampla.
Ametesc. Merg la balcon sa iau putin aer proaspat, poate ma mai linistesc putin. Nu mai simt nimic sub picioarele mele, vad doar negru si nu ma pot misca.
-“Nu din nou!”
-Asta e singura faza petrecuta la care ti-as da dreptate.
Desi nu mai vad nimic, simt ca cineva sta chiar langa mine. Ma bate udor pe obrazul meu fin, dar tot nu ma trezesc. Nu pot. Nu sunt in stare. Simt…simt ca nu mai exist. Realizez ca sunt constienta, dar nu ma pot misca deloc.
Niste brate calde, mature, puternice, ma ridica si ma duc undeva. La un moment sat, sunt pusa pe un pat moale, cu asternuturi pufoase.
Aud o mica disputa. Un glas dulce, matur, in scimbare imi invadeaza urechile. Pe scurt, acea voce era…a lui Sasuke. Cel cu care dialoga din ce in ce mai aprins, semana cu el la glas, doar ca era putin mai matur decar el. Din cate am auzit de la Hinata si Naruto, Sasuke avea si un frate mai mare, cu care locuieste de la moartea parintilor sai. Cand am auzit ca brunetul a ramas orfan de la o varsta frageda, am inteles de ce este asa de retras si rece.
O usa se deschde in momentul in care incep sa vad, dar nu ceea ce voiam eu. Lumina devine de la palida la foarte puternica, iar incet-incet curg mici picaturi de sange pe o podea de un alb imaculat. Toate temerile mele sunt ilustrate aici. Sange, pe fundal alb. Nu era de ajuns asta, dar usor, baltile prind forma unor corpuri, in timp ce alt siroi de lichid, de data aceasta negru, ce curge de undeva de departe. Incep sa ma zbat din ce in ce mai tare, vazand ca acele corpuri devin persoanele apropiate mie, iar cea care venea in urma lor, cu negru, dera, normal, Orichimaru. Incerc sa il lovesc, sa ul ucid, desi nu am nimic in maini. Brusc, ma opresc, fortata de o tuse ingrozitoare. Strang cu putere pumnii la piept, cad in genunchi, iar ochii mei se inchid si nu ma lasa sa vad nimic.
O mana calda, fina, ma bate usor pe spate si ma ajuta sa ma opresc din tusit. Respir cu greu printre gafaieli si deschid ochii. In fata mea, vad o alta pereche de ochi, negri, dar calzi, in care se poate vedea cum dispare usor ingrijorarea.
Din spatele meu il aud pe fratele lui Sasuke se pare.
-Hmmm… Ochi de smarald, piele de matase, par roz ca florile de cires… Sasuke, nu cumva ea este fata de care mi-ai povestit atatea? Sakura, nu? Eu sunt Itachi, fratele mai mare al lui Sasuke. spune el si imi da mana.
Eu dau mana prieteneste cu el si privesc discret infatisarea sa. Vad cum i se strecoara printre buze un zambet smecher, baietesc.
-Incantata! Ma bucur sa te cunosc. Am auzit de tine, dar nu prea multe, deci, imi pare bine ca pot sa vorbesc cu tine in persoana. spun eu politicoasa, in timp ce el se retrage in spatele meu.
Sasuke se apropie usor de urechea mea si imi spune sa il scuz o clipa. El se ridica din fata mea si se apropie furios de Itachi. Ii da un pumn in umar, de ajunge pana pe balcon, dar cu o miscare gratioasa se prinde de balustrada, se rasuceste si ajunde inapoi in camera, dintr-un singur salt.
O briza usoara imi face o suvita de par sa imi cada pe fata. Raman stupefiata de ceea ce cad. Parul meu nu mai este roz, ci rosu-sangeriu.
-Sasuke, ce se intampla aici? nu imi mai amintesc nimic.
Itachi intervine si imi raspunde in locul lui. Ochii de onix ai lui Sasuke ii aruncau priviri fulgeratoare fratelui sau.
-…Mergeam la o plimbare in jurul casei, ca in fiecare dupa-amiaza. Eram intr-o stare mai relaxata ca de obicei, asa ca admiram ce se afla in jurul meu. Am observat fara sa vreau ca in voia vantului pluteau doua-trei suvite rozalii de par. Trebuia sa vad ce era acolo, curiozitatea cu imi dadea pace. Asa ca m-am urcat intr-un copac sa vad de la inaltime ce era acolo.
-Si ce era? M-ai facut curioasa. Eu eram?
-Da, erai tu, intr-o mica balta de sange.
-Nu pot sa imi dau seama cu s-a intamplat, nu imi mai amintesc nimic.
Eram in cea mai mare dilema din viata mea. Nu stiam bine cine sunt, ce sunt. Privesc in gol, afundata in ganduri. Dar tot mai pot sa sesizez cate ceva. Sasuke merge spre fereastra si se uita cu atentie, dupa care se indreapta spre mine si imi ofera mana sa, pentru a ma ridica de pe jos. Cazusem din pat in urma visului ciudat, mai bine zis viziunii pe care o avusesem. Cu ajutorul sau, ma ridic precauta. Merg cu brunetul tinandu-ma de mana lui pana la o casa frumoasa, cu etaj. Am luat-o prin gradina, din curtea casei lui, pentru a scurta drumul si pentru ca sa nu ne vada lumea.
Ajung in fata casei. Trei trepte din marmura neagra, si o usa mare, din sticla. Sasuke se asaza pe trepte, si fac si eu la fel. Ma las pe spate, sprjinita in maini, in timp ce brunetul imipovestea de faptul ca in ultima vreme ma comportam ciudat, si ii spusesem doar ca am avut o mica viziune.
Ganditoare, privesc asupra unui trandafir, si in mintea mea apar o multime de amintiri, unele de care nici macar nu stiam.
Merg sa rup acel trandafir, de culoare roz, ma indrept spre Sasuke, il sarut pe obraz si ii soptesc la ureche un simplu “Multumesc!” . Intru in casa si strang foarte tare floarea la piept. Spinii sai imi strapung pielea fina de pe maini, lasand usoare picaturi de sange sa curga incetisor.
Ghidata de simturi, astept sa intre Sasuke in casa lui, duma care iau dintr-un sertar o panglica, o infasor printre spinii care inca mai au pe ei sange si leg la capatul ei un biletel pe care scrie simplu si frumos: “Te iubesc.”
Fug la casa brunetului, las floarea la usa, sun, si dispar intr-un nor de fum si ajung in camera mea, de unde vad ce se mai intampla. Sasuke deschide usa, spre fericirea mea, si vede trandafirul. Il ia, il dtrange in maini pana cand dau si de acolo picaturi mici, din roua de smarald. Cred ca si-a dat seama ca este de la mine.

…Precum am spus, “Te iubesc.”.


Cam atat, sper ca v-a placut

Ce tare-tare-tare de tot e!!!!!!!!