Am ajuns si eu pe aici cu un next. Restul, sa stiti ca e gata, dar pe un caiet, pana pe ca capitolul 13 sau 14. Acuma sa vedem cum imi mai sta si chefu'
). Enjoy!
Neji ajunse la Sakura acasa putin mai devreme decat termenul stabilit.
-Haidem in camera mea. Trebuie sa iti zic totul mai pe lung. Nu pot sa te mint in legatrura cu ce stiu eu despre ce s-a intamplat in noaptea misiunii.
…Si ii povesti tot ce stia ca s-a intamplat. Sarutul, dezvaluirile lor, totul.
Sakura:
Huh! ...Bine ca am avut curajul sa ii spun tot lui Neji. Bina ca nu mi-am irosit curajul si vremea! Desi suntem prieteni de la gradinita, de cand eram mici boboci de trandafir, iar acum am ajuns flori care si-au deschis petalele, si si-au ascuns spinii, ca arme secrete. Acum sunt un ninja. Un ninja care intr-o buna zi spera sa devina cunoscut, un ninja care doreste sa salveze si mai multe vieti. Neji imi este cel mai bun prieten, iar eu sint cea mai buna prietena a lui. Ups! Am uitat sa va povestesc despre el! Imi pare rau! Neji este un tip tare de treaba, misterios, cu parul lung, negru, cu cateva reflexii satene. Are ochii de un mov foarte deschis, datorita carora te poti inmuia foarte usor, daca isi arata partea lor blanda. Nici eu, dar nici el, nu ne-am imaginat vreodata ca va exista ceva intre noi. Fiecare are viata lui. Cand ne mai vorbin unul altuia, ne spunem cam totul. El, desi este de aceeasi varsta cu a mea, este mai trecut prin viata decat mine. Mereu imi da cele mai bune sfaturi.
Bine, acum i-am spus totul, ma inteb ce va spune…
-Deci tu spui ca asta stii ca s-a intamplat. Se poate sa fi fost adevarat, dar am o vaga idee ca nu. Am venit la spital imediat ce am aflat ca nu te simti prea bine, si am observat ca nu ai un somn chiar asa de linistit. Erai foarte agitata.
-Inteleg. Voi continua sa ma gandesc la varianta ta. Cred mai mult in ea. Iti multumesc mult, Neji! ii spun eu bunului meu prieten, dupa care el imi spune ca a primit un mesaj de la verisoara lui, Hinata, care spune ca are nevoie de ajutor. Hinata este si ea de asemenea cea mai buna prietena a mea. Ea seamana foarte mult cu verisorul ei. Are aceiasi ochi, dar parul il are violet foarte inchis cu reflexe albastre. Mereu prietena mea intra in incurcaturi pentru ca este cam prea timida si se blocheaza foarte usor, sau, din contra, ca este prea indrazneata cu baietii care o enerveaza.
Il conduc pe Neji la usa, dupa care merg in camera mea. Ma indrept ghidata de suflet catre balcon, si privesc catre livada cu ciresi, care acum era toata pictata numai in culori pastel. Eu mereu am detestat toamna, care mereu aduce o perioada mare de “moarte” plantelor, copacilor, dupa care se trezesc iar la viata, abia primavara. Incep sa nu ma mai inteleg pe mine insami. Pana acum uram sa traiesc toamna, dar acum, am o stare de spirit care ma face sa vreau sa stau mai mult sa privesc apusul.
Merg inapoi in camera mea, si imi caut prin dulap haine cu care sa merg la o mica plimbare. Imi iau primele haine pe care le gasesc ca se potrivesc, in care ma pot misca asa cum vreau. Imi pun pe mine un tricou rosu, fara maneci, iegari scurti, negri spre gri inchis, o fusta alba, despicata pe laterale, sandalele mele ninja, si cotierele albe, impreuna cu bentita mea rosie, cu semnul Konohai pe ea. Nu imi pasa cum arat, vreau doar sa ies din casa, sa merg intr-un loc linistit, sa-mi pot aduna mai usor gandurile. Nu mai am rabdare sa ies pe usa, asa ca sar direct de pe geam, prin pomii din fata camerei mele. Merg ghidata doar de suflet si picioare, gandurile mele fiind in alta parte, undeva departe. Ma opresc undeva, de unde pot vedea apusul dintr-o ipostaza foarte frumoasa. Ma asez pe o creanga mai solida, imi indrept privirea spre apus si ma pierd in gandurile mele. Ma gandesc, ma gandesc, pana vad o umbra care se cam apropie dintre muntii sub care urma sa dispara soarele. Nu mi-a mai pasat de nimic, continuam sa ma gandesc.
Se face putin mai frig, dar nu imi pasa de nimic. Ma retine de la gandurile mele doar sentimentul pe cre il am: ma simt privita.
Mai trece ceva timp, iar eu tot nu ma misc de pe acea creanga. Afara se face cam frig, asa ca incep sa tremur. Deodata simt pe cineva stand langa mine. Ma uit cu coada ochiului, si zaresc pe cineva cu par negru si ochi de onix. Clar este Sasuke. Ma intreb ce face aici.
-Sasuke, ce fa….
Dar nici nu termin de zis, ca simt cum imi pune pe spate o jacheta calduroasa. Eu raman paralizata de gestul lui. Tot ceea ce simt, sunt numai fluturi is stomac, jacheta lui Sasuke, si caldura din ochii lui Sasuke, care ma face sa ma simt in al 9-lea cer.
-Nu pot sa te las sa tremuri aici. Ce se intampla? Ai patit ceva? imi spune Sasuke si ma ia in brate. Pe moment, raman putin pierduta, dar imi revin usor.
-…Nu, nu am patit nimic. Sunt bine, Sasuke, multumesc de intrebare! Tu ce faci aici? Ce s-a intamplat?
-Nimic, ma gandeam doar la tine. Vin in 5 minute!
Eu raman pe creanga fara sa mai spun nimic. Privesc in gol. Parca nici macar o secunda nu a trecut, ca ma trezesc cu un buchet mare de trandafiri in brate si cu o mana puternica care ma inconjoara si ma tine de umar. Asa am stat noi doi toata noaptea pe acea creanga de copac.
Cap. 6 Prea mult stres… Dezvaluirile incep sa iasa la suprafata
Brusc, simt ca ma pierd. Nu mai am nimic in jur. Nu mai vad decat intuneric. Imi simt tot corpul amortit. Incep sa merg, sa caut ceva, sa sper. Incepe sa se vada o lumina alb-roze, palida, care din cand in cand trimitea cate o raza de lumina in sus. Ma uit deasupra mea si vad o imparatie de onix, pe care mai stralucesc niste puncte mici, albe. Aud o voce cunoscuta, care ma striga cu disperare. Nu mai stiu nimic, nu mai stiu cum ma cheama, cine sunt, dar apar in mintea mea mici sentimente, cu ajutorul carora imi mai aduc aminte de cate ceva din viata mea. Imi aduc aminte cum iubeam un baiat care ma trata mereu cu o raceala de nespus. Pe scurt, parca era un cub de gheata. Imi aduc aminte ce frumoasa era vocea lui. Era un sunet minunat, cristalin, dar rece, care ma linistea oricand, orice ar fi spus. Inaintez, nu stiu unde ma indrept. Ma misc fara sa vreau. Ma apropii din ce in ce mai mult de acea lumina roz. Zaresc pe cineva stand intins pe jos, care geme de durere. Vad ca este imbracat ca dupa o lupta, hainele lui fiind patate de sange. Acea persoana sta cu fata in jos. Nu pot sa ii vad chipul. Nu sunt sigura, dar majoritatea lucurilor pe care le vad la acea persoana imi sunt cunoscute. Aud o voce in sinea mea, se pare ca egoul meu vrea iar sa vorbim, sau sa ma enerveze macar.
-Ce vrei? intreb eu enervata de acea vizita tocmai acum.
-Esti idioata sau ce? Tu nu vezi ca Sasuke al tau zace pe jos si tu mergi aiurea pe unde ai tu chef?
-Poftim?? si fac instantaneu o fata de parca as fi cazut din luna. Cine? Sasuke al meu? Nu, nu, nu se poate! Si incep sa strig ca disperata.
-Nu mai tipa atat si treci la treaba! Ce crezi, ca Tsunade te-a acceptat ca eleva degeaba? Nu stii asa, aiurea jutsuri medicale, tu ce crezi??
-Ah, corect! Ai dreptate.
Brusc, incep sa fug cate Sasuke. Cu cat ma apropii mai mult, cu atat razele ce izvorau dinspre el se stingeau. Mi se parea mie sau era aceea chakra? Intuitia mea nu se insela. Daca Sasuke perdea toata chakra din corp, murea.
Maresc viteza mea la maxim. Ajung langa Sasuke si tot albul-roze a disparut. Nu pot sa cred. acum, am doar ramasite de-ale lui in fata mea. Chiar trebuia sa se intample?? De ce el? Nu mai suport durerea din sufletul meu si dau drumul la lacrimi. Scot un tipat de durere si constat ca ma aflu pe un pat. Nu era patul meu, salteaua era mai moale si comoda, iar patura era si mai pufoasa decat a mea. Nu pot sa vad nimic. Ochii mei sunt prea strans inchisi din cauza plansului. Chiar daca as vrea, nu pot sa ii mai deschid.
Incerc sa ma linistesc, sa imi spun ca totul a fost un vis, luand in seama patul moale pe are ma aflu. Cu greu, ma opresc din plans. Pot sa disting ce este prin jurul meu. Sunt intr-o camera albastra, cu mobilier alb. Nu pot sa imi dau seama unde sunt. Dar stiu sigur ca nu este casa mea. Ies precauta din camera unde ma aflu. Un hol modest, si acesta albastru. Stau si ma gandesc ca de obicei Sasuke poarta albastru. Sa fiu la el acasa? Nu cred, dar cine stie, poate…
Deodata, simt un miros frumos de mancare. Merg sfioasa catre “sursa” mirosului si il vad pe Sasuke ca gateste masa. Am ramas uluita de ce am vazut.
-Hahaha….marele Sasuke Uchiha sa gateasca?? Uau! Nu ma asteptam la asta!
-Offf! Chiar acum trebuia sa apari si tu? Ego stupid! dupa care egoul facu o fata bosumflata. Se pare ca nu prea ii placea criticile.
Merg cativa pasi si observ ca Sasuke se uita la mine cu coada ochiului si zambea aproape insesizabil.
-Sasuke? Ce se intampla? De ce sunt la tine acasa? Parca eram in padure, pe acea creanga…
Sasuke nu spune nimic, doar imi pune pe masa pregatita foarte frumos, o farfurie cu doua oua prajite si rosii.
-Am sa iti explic eu totul, dar mai intai mananca, ai nevoie de energie. imi spune acesta si isi pune si farfuria sa de mancare pe masa.
Incepem sa mancam impreuna. Eu sunt prea ingandurata ca sa mai simt cum trebuie gustul a ceea ce mananc. Brunetul ma trezeste din acea stare de gandire prea profunda.
-Deci, cum e micul dejun?
-Hmm? spun eu putin distrasa de la gandurile mele, in timp ce ma inec cu o rosie, iar Sasuke ma salveaza si ma bate usor pe spate.
-Fii mai atenta! Ai putea sa te ineci rau daca te mai gandesti asa de mult!
-Da, ai dreptate. Scuze...
-Vad ca esti cam distrasa. Ce s-a intamplat?
Raman incremenita. Ma uit putin cu coada ochiului la brunet. Ii vad ochii plini de caldura si blandete ai lui. Asta e o gluma sau ce? Asta nu poate fi adevarat: cubul de gheata numit Sasuke Uchiha sa fie ca o raza de soare ce bate lin asupra mea? Marog…dar nu dermin bine de gandit ca simt doua maini calde, puternice, care ma zdruncina usor si o voce duioasa care ma intreba daca sunt bine.
-Sunt in regula, doar ca putin confuza.
-La ce te referi?
-Pai…doar la faptul ca tu pana ieri-alaltaieri te comprtai cu mine ca un cub de gheata, iar acum, radiezi de viata. Nu te-am mai vazut asa. Esti sigur ca esti tu?
Sasuke zambeste usor baieteste si imi face semn sa vin catre sufragerie, o camera mare, cu canapele de piele de un albastru foarte inchis, aproape negru, mobilier de aceeasi culoare si un televizor mare asezat pe o vitrina ce stralucea de curatenie.
-Sasuke, te porti ciudat, nu mai esti tu, cel putin nu cel de aseara. spun eu cu o voce dura, desi in sufletul meu ma dadeam cu capul de tot ce aveam in cale pentru ca m-am purtat asa cu el. Cand ai de gand sa imi spui ce se petrece aici? vad ca nu ma cunosti prea bine. E timpul sa afli o parte din mine: eu urasc minciuna si ascunzisurile. Si urasc mai ales atitudinea pe care o ai tu acum! Inceteaza sa te mai ascunzi de mine atat si spune-mi adevarul acum! daca ceea ce se intampla in mintea mea era real, cred ca eu eram deja la spital de mult timp.
-Imi pare rau, voiam doar sa pastrez suspansul, nu credeam ca vei reactiona asa! Mai intai cred ca ar trebui sa te calmezi putin. spuse acesta redevenind serios.
Vazand obisnuita atitudine a lui, ma mai calmez putin si ma asez pe canapea alaturi de el. Pastram totusi o oarecare distanta. Nu voiam sa stau prea aproape de el.
Iau o gura mare de aer, sa ma calmez si mai mult.
-Bun, deci…ce se petrece? Cum de am ajuns acum la tine acasa?
-Poveste lunga…vrei cumva un pahar de suc?
-Deja exagerezi cu atitudinea asta. Iar! Spune mai repede sau plec acasa! spun eu in timp ce ma ridic de pe canapea, si ma indrept oarecum cu fata spre usa de la intrare.
De-abea acum imi dau seama ca am exagerat si eu putin. Defapt un pic mai mult. Ma indrept inapoi spre canapea, si nu ma asez, ci pur si simplu ma “arunc” pe ea. Imi pun palmele pe fata si fac o miscare ca si cum m-as sterge de apa pe fata.
-Sasuke, imi pare rau. Chiar nu stiu ce m-a apucat sa tip asa la tine. Sunt prea agitata. Faptul ca tii ascuns de mine faptul ca sunt aici acum, ma streseaza si mai mult. mai ales atitudinea ta. Iarta-ma. Am fost o idioata. Nu trebuia sa tip asa la tine.
Nu mai suport si las sa imi curga usor o lacrima pe obrazul meu fin. Imi dau drumul efectiv emotiilor.
Simt ca Sasuke se apropie de mine. Eu incep sa plang din ce in ce mai tare. Doua maini puternice si calde imi indeparteaza mainile de pe fata, si imi sterge usor lacrimile. Nu mai pot sa raman asa. Ma izbesc in bratele brunetului, si reusesc sa ii patez tricoul cu lacrimile mele. Acesta ma cuprinde cu o mana de talie si cu cealalta ma mangaie pe par. Desi plang, sunt in al noualea cer. Nu credeam ca voi ajunge aici, cel putin nu acum.
-Nu ai de ce sa te scuzi. Si eu imi ies din fire mai mereu. Acela este cubul de gheata al meu. spune Sasuke si simt cum ma strange si mai tare in brate.
Subiect: Cap. 3 -> O mare dilema 
21/11/2010, 2:22 pm
Poate unii zic ca ficul nu este stralucit, dar mie imi place, este super.
